
![]()
Lavoslav (Leopold) RuzickaNăscut la Vukovar, Croația, dintr-un părinte ceh și altul croat, Ruzicka a mers la școala secundară cu program normal din Osijek. Apoi s-a mutat la Colegiul Tehnic din Karlsruhe, Germania, unde și-a început studiile chimice în 1906. Acesta și-a început teza de doctorat cu studiul cetenelor alături de Hermann Staudinger, care era doar cu doi ani mai mare decât Ruzicka.
Ruzicka a furnizat industriei parfumurilor materii prime importanteDupă teza de doctorat s-a mutat în Elveția. În 1918, în timp ce își desfășura activitatea de profesor, a intrat în contact cu chimia uleiurilor esențiale (uleiuri volatile) în cadrul unei fabrici de parfumuri din Geneva. În 1921 și-a început productiva activitate prin stabilirea structurii și sintezei cetonelor aliciclice. De asemenea, a demonstrat că structura de carbon a terpenelor și a altor molecule organice mari este construită din unități multiple de izopren.
Ruzicka a formulat o regulă de aur denumită “regula izopren” și a stabilit legătura care caracterizează unitățile de izopren. În decursul experimentelor sale complexe, a alcătuit diverse grupuri de terpene. Prin intermediul cercetării realizate asupra parfumurilor naturale de mosc, civetonă și musconă, a furnizat industriei parfumurilor materii prime extrem de valoroase.
A condus laboratorul Institutului Federal Elveţian (ETH) din ZurichÎn 1926 a preluat funcția de profesor de chimie organică la Universitatea din Utrecht, Olanda. A rămas acolo pentru o scurtă perioadă și apoi s-a reîntors în Elveția, ţară care avea o industrie chimică superioară în anul 1929. În 1934 şi-a extins domeniul cercetărilor sale prin studiul chimiei terpenelor superioare și steroizilor. În colaborare cu A.F.J. Butenandt, a început studiul hormonilor sexuali masculini şi a determinat structura androsteronului, pe care a reușit să-l sintetizeze din colesterol.
De asemenea, a stabilit structura testosteronului și a sintetizat acest compus. Cea mai strălucită perioadă din cariera sa profesională a început cu activitatea lui la ETH (Eidgenössische Technische Hochschule – Institutul Federal Elveţian) din Zurich, când a reușit să transforme laboratorul pe care îl conducea într-unul dintre cele mai faimoase laboratoare din lume.
Ruzicka a primit în anul 1939 Premiul Nobel pentru Chimie pentru activitatea prin care a demonstrat că terpenele și alte molecule organice mari sunt compuse din multiple unități de izopren, dar și pentru sintetizarea androsteronului.
Molecula de androsteron